Când doar corbii știu de tine
În pustiul unde ești,
Nu te-opri din ce faci bine
Nedorind să mai trăiești.

Când lumina nu mai vine
Și-ți simți viața fără rost,
Să nu cazi atunci în tine,
Când doar corbii te cunosc!

Nu îți pierde-n valea morții
Al credinței veșnic scut,
Când te-apasă taina nopții
Și când cerul pare mut.

Nu lăsa în piept amarul.
Ține pacea lui Hristos,
Sau curând îți va fi harul
Un trecut fără folos.

Când ești singur ca Ilie
În pustiul fără sens,
Când credința ce-a fost vie
S-a pierdut pe cerul șters,

Când n-ai frați în adunare
Și în casă n-ai cămin,
Când mânci pâinea cu-ntristare
Și când apa e venin,

Când blestemele furtunii
Îți vânează pasul greu,
Nu lovi spre cer cu pumnii
Acuzând pe Dumnezeu!

Nu-ți lega de gât durerea
Și de inimă calvarul!
Strânge-ți vlaga și puterea,
Nu lăsa surpat altarul!

Căci tu nu ești rob al morții
Să renunți când ți se cere!
Calea ta nu-i calea sorții,
Ci e viață și putere!

Nu-ți respinge Dumnezeul
Când în jur doar corbii zboară:
Cel ce ține empireul
Nu te-a scris pentru ocară!

Nu te-a scris pentru durere
Și o viață nedorită.
Vrea să-ți dea, din El, putere
Și o cale însorită!

Vrea să lași Pământul negru,
Să nu-i porți în suflet teama.
Vrea să fii un om integru
Ce la voia Lui ia seama!

Vrea să porți credința vie,
Să Îl ai pe El ca Tată!
Căci pe toate El le știe
În cereasca-I judecată!

Dumnezeul tău așteaptă
Să bei Apa vieții sfinte
În pustia ta uscată
Sub a firii legăminte!

Dumnezeul tău e mare,
Mare-i planul Său cu tine!
Te-a ales cu îndurare
Și te crește pentru Sine!

A ales ca dintr-o frunză
Să te facă vas de cinste
Și îți este Călauză
Chiar când diavolul te minte,

Chiar când cel viclean îți spune
Că salvarea nu mai vine
Și încearcă să adune
Toate grijile pe tine.

Tu ești fiul Jertfei sfinte!
Tu în ceruri ai un Tată!
Nu mai crede ce te minte
Cel căzut din cer odată!

Întărește-te-n credință
Și zidește iar altarul!
Nu mai sta în neputință,
Risipind în zale harul.

Prinde Mâna cu iertare
Și te leapadă de fire!
El, în tine, e schimbare,
E nădejde, e iubire!

El îți dă în ochi lumină,
Îți dă pace și putere,
Face soarele să vină
În furtuna de durere!

Ia blestemul ce te leagă
Într-o viață nedorită,
Te salvează, te dezleagă
De pustia înnegrită!

Când doar corbii știu de tine
Sub amara ta povară,
Când lumina nu mai vine
Și ți-e pasul de ocară,

Când ești singur, fără pace,
În deșertul vieții crude,
Când tot cerul crezi că tace
Și suspinul nu-ți aude,

Nu mai sta în deznădejde!
Nu mai bea amărăciune!
Dumnezeul tău te vede
Chiar de astăzi nu ți-o spune!

Ești pe masa Lui lucrare!
Dumnezeu te prelucrează.
Prin deșert, prin încercare,
Forma vasului veghează!

Poartă-ți pasul spre lumină,
Scrie-ți viața cum îți cere,
Iar salvarea o să vină
Prin Acel ce e putere!

Doamne, când privim spre cruce,
Mult se luptă cel ce-i moarte.
Și minciuna sa ne duce
Să stăm singuri la o parte,

Să ne facă, dacă poate,
Să fim vase de ocară!
Însă, Doamne, Tu, în toate
Blând ne crești spre sfânta Țară.

Dă-ne azi, din nou, vedere
Când în jur vedem doar corbii.
Ne îmbracă în putere
Să nu bâjbâim ca orbii.

Lasă-n noi dorința sfântă
Și iubirea de dreptate.
Vrem o inimă ce cântă
Despre marea-Ți bunătate!

Pune azi în noi dorința
De a merge după Tine.
Întărește-ne credința
Să trăim cum se cuvine!