Nu mai fi judecător!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te port în inima mea!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 23/09/2017
Nu mai fi judecător!


Nu răni, fii socotit
Când vorbeşti despre un frate;
Fii în toate chibzuit
Căci Domnul le vede toate.

Lasă, nu mai judeca!
Prin exemple înţelepte,
Priveşte la viaţa ta:
Ale tale, toate-s drepte?

Faci cum scrie în Cuvânt
Si nimica nu greşeşti?
Urmezi calea Celui Sfânt
Şi orice faci, chibzuieşti?

Nu se întâmplă uneori,
Când crezi că ai făcut bine,
Ochi răi şi iscoditori
Să se îndrepte înspre tine?

Şi mereu să scormonească,
Viclean şi cu iscusinţă,
Un păcat să îţi găsescă
Să te vadă-n umilinţă?

Să te vadă ruşinat
Şi învins dacă se poate
Căci pe Domnul n-ai urmat
N-ai fost un exemplu-n toate.

De aceea, dragă frate,
Orişicât de sus ai fii.
Grijă ai şi te socoate,
Pe nimeni nu ponegri.

Să nu vezi doar slăbiciunea
Dacă nu eşti aprobat
Caci Domnul face minunea
Să se vadă al tău păcat.

Căci şi tu vei fi văzut
De acei din jurul tău
Ce de tine n-au crezut
C-ai putea, ca să faci rău.

Ai vorbe meşteşugite
Când vorbeşti, să fii crezut,
Cu exemple ticluite
Dar şi alţii te-au văzut...

Dar poziţia ce-o ai,
Nu poate fi atacată;
Te vezi sus şi bine stai
Dar nu se ştie, vreodată...

Ai putea de sus cădea,
Şi-amar ai să te răneşti,
Şi atunci, bine vei vedea:
La fel ca şi ceilalţi eşti!

Esti un om ca orşicare,
Cu greşeli şi cu păcate
Şi trebuie să te lupţi tare,
Ca să scapi şi tu de toate.

Nu mai fi judecător!
Te îndreaptă, precum vorbeşti,
Lasă-L pe Mântuitor
Căci şi tu, doar un om eşti!

Amin

Câmpia Turzii, 27 august 2017
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1306
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni