Trăim o viață pe pământ,
O viață de-alergare
Și-adesea dăm Cuvântul Sfânt
Pe lumea trecătoare. .
Am fost creați să moștenim
Cununa răsplătirii
Și pentru veci să locuim
În patria iubirii.
Dar pe pământ trăim puțin,
Acesta-i paradoxul
Ce să-l pricepem noi nu știm,
Nici care ne e rostul.
Cuvântul scrie deslușit
Că vine ziua-n care
Pentru oricine ia sfârșit
Viața de sub soare.
Că omul jos e trecător
Ca lumânarea-n sfeșnic
Ce-și pregătește în splendori
Acasă, locul veșnic.
Aicea jos noi toți trăim
Precum într-o chirie,
Dar casa sus ne-o pregătim
La Domnu-n veșnicie.
Sau cel puțin așa ar fi
De sfântă trebuință
Când aripile s-or ivi
Spre noua locuință.
*
Și conștienți de-al Său Cuvânt
De-nsemnătatea-i mare
Ar trebui ca orișicând
Să fim în cercetare.
Deci pregătiți pentru Hristos
Cu candelele-aprinse
Și dezlipiți de tot ce-i jos,
Cu aripile-ntinse
Ar trebui să fim mereu,
Mireasă sfântă-n noapte
Cu foc aprins din Dumnezeu
Și luminând departe
Să vadă Mirele iubit
Cum în veghere-așteaptă
Să intre-n Locul mult dorit
Fecioara înțeleaptă.
***
Cu-amărăciune mă întreb:
Câți mai slujim pe Domnul? ...
Câți așteptăm cerul etern
Sau câți dormim azi somnul
Ce ca-ntr-o pânză i-a cuprins
Pe cei făr de putere
Ce-s cufundați în visul nins
De foamea dup-avere?
Privesc în jurul meu mâhnit:
Tot mai puțini stau gata
Cu candela aprinsă-n timp
Să zică: Maranata!
Căci cei mai mulți au adormit
În vise maiestuoase
Mirele-aproape c-a sosit
Iar ei visează... . case...
Și proprietăți. Provizii mii
Că doar... . să le ajungă! ...
Vină și alți bani, câți or fi
Ca-ntr-o uriașă pungă. .
Bineveniți sunt orișicând!
Cinstiți? ? ? . . nu mai contează! ...
Un rost s-avem vrem pe pământ
Și-un nume, mai cu vază!
-Frate iubit, să ne unim
Mai mulți, la rugăciune!
-De asta frate, nu am timp,
Fac lucruri totuși bune!
Dobânda-i mare, eu trudesc
Până-n târzie seară,
Chiar și-n picioare ațipesc
Cum, rugăciune iară? . .
Doar mici exemple oglindesc
Cruda realitate,
De cer mulți nu-și mai amintesc,
De ei e prea departe. .
Lucrarea Tatălui ceresc
A fost înlocuită
De visul lacom, pământesc
Ce va pieri-ntr-o clipă. .
Îi chemi și-ncerci să-i motivezi
Cu drag la Închinare,
Dar dragostea mai poți să crezi
Că-i țelul lor cel mare?
Nu, mai degrabă ar lovi
În tot ce-i bun, cu silă
Și-n roada firii ar dospi
Râzând, fără de milă... .
***
Secunde mai lipsesc doar. Știu.
E-aproape miezul nopții.
Eu totuși gata vreau să fiu
Să trec de pragul porții
Și-n zbor să mă ridic spre cer
Cu toți cei dragi din casă,
Către iubitul din Etern
Cu cei ce sunt Mireasă.
Cu candelele luminând
De focul veșniciei
În zbor ne-om înălța cântând
Spre țara bucuriei!
Rămână dar în urmă jos
Pungile mari și sparte
Ce s-or topi-n foc nemilos
De cerul sfânt departe!
*
Ce trist va fi însă de cei
Ce-au auzit Cuvântul
Dar au iubit fără temei
Averea și pământul! ...
Cine e sfânt, sfințească-se
Și să lepede somnul,
Căci în curând spre glorie
Ne va 'nălța-n zbor Domnul!