Tinerețe, leagăn dulce care legeni har și soare,
cine știe-n lumea asta să te prețuiască oare!
Cel ce ți-a trăit odată scumpa anilor comoară
nu-ți mai uită-n veci lumina din cereasca primăvară.

Nu sunt gânduri nici cuvinte să cuprindă și să spună
ce lumină, ce putere, ce frumsețe te-ncunună
rai de vis scăldat de-un soare în atâtea mii de fețe
fericită, luminoasă, minunată tinerețe!

Când tu vii în lupta sfântă pentru Domnul, - ce-nviere
și ce sfântă-nflăcărare umple totul cu putere,
pe ce culmi, în ce lumină și-n ce stări strălucitoare
se ridică-a tale steaguri fâlfâind biruitoare! ...

Tinerețe, rai al vieții de cerești și sfinte clipe
tu dai visului viață și avântului aripe
tu m-ai ridicat odată, sus, cu mult mai sus de stele
să culeg de-acolo crinii albi ai câtecelor mele!

O, de-ar ști acel ce-ajunge al tău leagăn să-l alinte
cât în suflet arde încă focul mare și fierbinte
cum și-ar da puterea-ntreagă împlinirilor mărețe
dulce, unică, frumoasă și divină Tinerețe!