Vine Toamna!

Încet se trece vara și verdele se moare
Grădina înflorită își pierde din culoare.

Mireasma florii piere, …. un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.

Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.

Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Privește melancolic, în jur, ultima dată.

Din stână, de la munte, spre sat coboară-ușor
Țurcane albe, negre, … păstori cuprinși de dor.

Hărpărețele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate și „cuminți” au pornit a lor cruciadă.

O frunza mică plânge, speriată în cădere
Simțind pe propria-i piele a vântutui putere.

Bătrânii pomi, săracii, sunt tot mai necăjiți
Ieri au fost plini de viață, azi tot mai ruginiți.

E seară tot mai iute și soarele-i mai trist
Doinește prins de jale un greier “chitarist”.

Iar ploaia-i tot mai rece și norii-s tot mai gri
Uscate, arse, ofilite, întinsele câmpii.

Apare-n dealuri Toamna, coborând la pas spre vale
E pe drum, ajunge sigur, … nu e altă cale!

………………………………………….

Mă cuprinde o tristețe… însă remediabiă
Căci aud că anu-acesta, Toamna va fi agreabilă.