Afară din cetate, pe dealul Căpățânii,
Mulțimea se adună cu gândul împărțit:
O parte ucenicii, o parte sunt păgânii,
O parte e soborul cu pasul rătăcit.

Privesc cei mulți spre cruce: își pierd Învățătorul!
Credeau că El le este al țării împărat.
Credeau că El ridică de sub Cezar poporul
Și pâinea înmulțește precum le-a arătat.

Dar, iată-L azi pe cruce. Viața dată mieilor.
Soldații Îi iau haina și o împart prin sorți.
Isus Nazariteanul, Regele iudeilor,
E pus pe lemn să moară, pe cruce, între hoți!

Ciocanul lumii bate lovind un cui în palmă,
În Mâna care harul aduce pe Pământ!
Aleargă ucenicii, sunt risipiți de teamă,
Când preoții, prin lege, omoară pe Cel sfânt!

Și bate iar ciocanul: la cruce se adună
Armatele de demoni ce cară din pământ
A lumii grea durere, păcatul tot, să pună
Pe crucea Lui Mesia ca El să cadă frânt!

Ciocanul lumii bate, pe Domnul răstignește.
În munte stânci se crapă și zările s-au stins!
„Oh, Tată, iartă omul ce azi păcătuiește,
Căci astăzi către viață, Eu, ușa i-am deschis!”

În templu se despică perdeaua la jumate!
Se zguduie Pământul și noaptea l-a cuprins!
Cad multele păcate, cad lanțurile toate:
Hristos, Mântuitorul, pe cruce a învins!

Osana se aude! Răsună Paradisul!
Milioanele de îngeri slăvesc pe Împărat!
Fug demonii cu spaimă: Satan este învinsul,
Căci harul a dat viață în moartea de păcat!

Și iată cum tâlharul, iertat pentru vecie,
Primește prin credință un loc în Paradis.
Hristos salvează omul din starea de robie,
Din mlaștini de pierzare, păcat și compromis!

Și neamurile toate chemate sunt, prin cruce,
Prin moartea ce dă viață să vadă pe Hristos.
Dar mulți aleg păcatul, iar viața li se duce
Sub goană și risipă și fără vre-un folos...

Și totuși, cei ce astăzi aud chemarea sfântă
Prin Sângele ce curge pe crucea din Calvar,
Primesc o viață nouă: Hristos binecuvântă
Pe omul ce ascultă chemarea către har!

Ascultă-I azi chemarea și tu ce fericirea
O cauți de o viață și totuși n-o găsești.
Nu-ți pierde viața scurtă urmând închipuirea
Ce diavolul așterne deșertul să pășești!

Primește-L azi pe Domnul ca Domn și Călăuză
În viața ce te poartă de multe ori prin văi!
El nu Își lasă fiii cu inima confuză
Și văile vei trece privit de ochii Săi!

Ascultă-I astăzi glasul, acel ce cauți pace
Și crezi că ea se află în câmpul înverzit.
Și Lot credea asemeni și ști cum el se-ntoarce,
Fugind să-și scape viața, spre munți ce-a părăsit.

Căci pace nu găsește o inimă uscată
În apele din Mara ce lumea au cuprins.
Străvechiul șarpe știe că inima de piatră
Ajunge de ocară prin primul compromis!

Ascultă cu credință, tu, floare întristată
Ce porți demult amarul pe umărul lăsat.
Hristos, murind pe cruce, striga de-atunci: „Oh, Tată,
Să porți și lor de grijă cum Mie Mi-ai purtat!”

De ce îți plângi povara cea veche și amară?
Nu crezi că Domnul cere și vrea să I-o dai Lui?
Glas sfânt din nou răsună: „Ieși, Lazăre, afară!”
Deschide-ți azi mormântul și stai în fața Lui!

Dă-ți piatra la o parte în vechea ta durere
Și cheamă-L pe Mesia ce răstignit S-a dat
Ca tu să poți ajunge la sfânta înviere,
Ca fiu în sărbătoare, nu rob îndurerat!

Ciocanul lumii bate. Răsună cu răceală.
Ascultă-l azi cum cade când Mielul S-a jertfit.
Când diavolul răcnește, nu plânge cu sfială!
Tu ești un fiu de Tată, pe Golgota plătit!