Cum, un levit cucernic
Moșie nu avea?
Decizia Celui Veșnic:
„Adonai- moștenirea sa!”

La împărțirea țării
Leviții n-aveau rând:
Dedicați închinării,
În slujba Celui Sfânt.

Trăiau în cetăți care
Nu le aparțineau-
Fiind cele „de scăpare ”-
Pământuri nu aveau.

Împrăștiați în țară,
Merinde-toți primeau:
Din jertfe, zeciuială;
Ogoare nu arau.

Pășunea stăpânirii
De preoți și leviți:
În Cortul Întâlnirii
Erau păstorii sfinți.

Purtau Chivot pe umeri,
Vase de-argint în mâini,
Erau vegheați de îngeri,
Mâncau sfintele pâini.

În Țara Minunată
Nu posedau pământ;
Menora de-aur toată
Îi lumina-n Loc Sfânt.
……………………………….
De ești din neam de preoți
Ai Celui Prea Înalt,
Nu pizmui bogații
Acestui veac deșart!

În inimă-ai chivotul
Cu voia Celui Sfânt?
Ești vas sfințit cu totul
Plin de divin Cuvânt?

Tu să preschimbi voios
Averea-n dăruire,
Să cânți așa, frumos:
„Domnul mi-e moștenire!”

Când sufletu-ți ușor,
De lut se va desprinde,
Cu trup slăvit în zbor
Se va nălța-n zări sfinte,

Atunci se va-mplini
Minunea la Răpire:
Isus ne va-ntâlni,
Ne va fi Moștenire!

Timișoara-Craiova, septembrie 2017