Trece ambulanța, trece cu grăbire.
A ieșit în poartă Ghiță-al lui Prâsnel:
— Unde-o merge oare, nu aveți vreo știre,
Nu știi tu, Florico? Și nici tu, Ionel?
— Ehei, nene Ghiță, pe așa căldură
Și mai e și gripa asta blestemată!
Poate lelea Ana, aia rea de gură –
C-auzii că zace, neagră și umflată.
— Poate moș Dominte, că-i bătrân săracul
Și de-o vreme-o ține numai într-o criză,
Nici nu-i trece pieptul, că îl ia stomacul –
Să-l ia la „urgențe”, n-ar fi o surpriză.
Și așa nea Ghiță n-a aflat prea multe;
Floarea-și amintește că-i aluatul copt,
Iar Ionel pornește repede s-asculte
Știrile la radio, că-i trecut de opt.

***
Trece ambulanța, trece cu viteză,
Un bolnav așteaptă pe un colț de pat
Și spre cer întinde brațul și-o proteză,
Geme de durere, geme speriat.
— Lasă, măi tătuță, c-o să fie bine –
Spun ai lui cu milă, ca să îl mângâie;
Dar bolnavul nostru nu se poate-abține
Și abia șoptește: — Dacă n-o să fie?…
Nimeni nu-ndrăznește mai departe-a merge,
Întrebarea-i gravă și răsună greu;
Doar o bătrânică lacrimile-și șterge:
— Dacă nu te vindeci, pleci la Dumnezeu.
— Dumnezeu? Dar oare o să mă primească?
— Ei, tătuță, lasă, nu gândi așa,
Nu lăsa pe nimeni ca să te mâhnească,
Unde merge lumea, mergi și dumneata!

***
Trece ambulanța, nimeni nu se roagă –
Au cu toți probleme simple sau mai grele;
Când nu gemi în chinuri și ți-i lumea dragă,
De ce-ai rupe firul, să gândești la rele?
Întrebări, opinii despre altă lume,
Despre ce e omul – strică ambianța;
De se-aud știri rele, se mai iau cu glume,
De mai moare unul, a rămas speranța
Că ne priveghează vesel dintre nori.
Gânduri negative sunt acelea care
Ne mai cercetează, ne mai dau fiori…
Alungăm fiorii și păstrăm distanța
De-orice socoteală, de-orice cugetare
Ce-ar aduce-n minte gândul de plecare.
Ne petrecem viața ca din întâmplare…
Doar din vreme-n vreme trece ambulanța.