Toamna mea târzie, mai mult ca oricând
Învăpăiezi culori, rodul pârguit,
Din limbile de foc brâu ți-ai împletit,
Orizont ce strânge ca un teasc mustind.

Îți străluce rodul tot mai lămurit,
De sub ploi de lacrimi când ieși biruind
Să Îi umpli coșul Stăpânului blând,
Să-ți împlinești rostul până la sfârșit.

Nechezi mai buiestră cu frunze de jar,
Roibă orbitrând la țăruș de Soare,
Tu găsești dulceață în pelin amar,

Pregătind masa pentru Sărbătoare,
Ți-ai umplut candela în mărețul Har,
În gutui de Aur, vii, strălucitoare.

Amin!