Iau clipocitul undei cristaline
Și îl așez frumos pe foi veline,
Cântatul greieraşului, la fel,
Ornamentez o pagină cu el,
Gândind la Tine!

Tăcerea frunzei de un roș aprins,
Căzută la pământ, ca un învins,
Îmi dă idei să creionez un gând...
Chiar luna, pâlpâind și fumegând,
Spune de Tine!

Și mă transpun în vers alambicat,
Căci ce-i ușor se vrea falsificat,
Îmbrățișez speranțele zâmbind,
Când Te zăresc pe nori, Isus, venind,
Sunt transformat!

Așez ușor și stelele buiestre
Pe foile ce-au devenit ferestre,
Într-un pastel mă contopesc și eu,
Căci m-a creat Preasfântul Dumnezeu,
Ca pe-o poveste!

Când mă citește El sau orice om,
Vreau ca să vadă la răscruce-un pom
Cu roade mari, zemoase şi-un umbrar,
Refugiu pentru cel pierdut, hoinar,
Nu doar un tom!

Căci de aș fi catalogat așa,
O carte, un volum de catifea,
Cum ar percepe traiul meu, acei
Ce-s întristați, de n-aş vorbi cu ei,
De Golgota?

Adaug pe margini note fel de fel,
Post scriptum: "Muntele Carmel!"
Mă rog lui Dumnezeu precum Ilie,
Să toarne peste lume Apa Vie,
Sfânt este El!

Apostazie, ambiguitate,
Sub masca ce numim creștinătate,
Altare fără foc, idoli păgâni,
Ce-au înrobit popoare, doi stăpâni,
Verdictul, moarte!

Doar unu-I Dumnezeu! Veniți popoare,
S-aduceți jertfă sfântă pe altare,
Numai atunci se va aprinde focul,
Când nu veți mai căuta să dați cu ghiocul,
La vrăjitoare!

Nu e nevoie de știință multă!
O minte transformată este cultă!
Cuvântul este scut și mângâiere,
Pentru acel ce crede, e putere,
Dacă-L ascultă!

Și uite-aşa povestea de mătasă,
Ca să trăiesc în pace nu mă lasă,
Dau pagina și-ajung la epilog:
Prieten drag, cu dragoste te rog,
Te-ntoarce-Acasă!

17/10/17, Barcelona-Lucica Boltasu