Inima Îți spune: Doamne, Tu mi-ai dat cuvinte-o mie,
Toate le așez în versuri, să-Ți dau slavă numai Ție,
Împletind cununi cu ele, flori gingaşe, flori de tei,
Ofrandă Ți le-aduc astăzi, pe deasupra, anii mei!

Sufletul șoptește candid, (nu de sub imboldul fricii),
Mulțumesc Preasfinte Tată, că Tu m-ai scăpat de vicii,
Că ai luat întunecimea ce sălășuia în trup
Şi ai pus în loc Lumina, de păcate să mă rup!

Gura ce vorbește multe, își cere smerit iertare:
Doamne iartă-nfumurarea, când mă semețeam pe cale,
M-am crezut "puțin mai altfel" decât frații în credință,
M-am lăsat cuprins de mreaja ce se cheamă cunoștință!

N-ar fi fost un bai aceasta, de primeam înțelepciune,
Nu cea omenească, Tată, care este-o stricăciune,
Ci din cea Dumnezeiască, care mângâie şi-alină
Orice suflet care plânge şi-n durerea lui suspină!

Vreau pricepere Părinte, să privesc doar înspre cruce
Și în orice circumstanță să Te las a mă conduce,
Să mă plec ca ghiocelul de zăpadă mângâiat,
Ploi de har să cad-asuprămi, să fiu binecuvântat!

Iar când vrea știința lumii să-şi impună-ideologia,
Să-mi vorbești din Cartea Sfântă despre Domnul meu, Mesia!
Nu-i o veste mai frumoasă decât cea a revenirii
Domnului Isus! Ce dulce fi-va clipa întâlnirii!

Anii mei, viața-ntreagă, mintea, trupul, tot ce sunt,
Le așez cu bucurie la Golgota, rând pe rând,
În metafore-şi iau zborul înălțându-se spre soare,
Eu, mai mic ca niciodată, văd cât ești Doamne de mare!

19/10/17, Barcelona -Lucica Boltasu