Mi-e dor de-o ziuă mai senină in care stele nu pier
In care plânsul dimineții se va preface-n curcurbeu
Și în înnobilatul suflet atunci iubirea va trona
Iar norii fi-vor doar imagini a vremilor ce-au fost cândva

Dar, pân-atunci trăind aicea pe-nstrăinatul vechi pământ
Păstrăm ce-avem, avem credința că într-o zi vom fi în cer
Vom fi cu El și doar acolo inima noastră va cânta
Așa cum n-a putut aicea nicicând o notă a suna

Ah, da-i destul! Aud adesea în șoaptă gândul ca ecou
Și mă trezesc plângând aievea: Acesta nu e gândul meu
Mai luptă, speră, crede, uită și în curând tu vei vedea
Că tot ce-aici a fost să fie, a fost spre mântuirea ta

O dimineață glorioasă, un cânt cum n-am mai auzit
Mă vor trezi atunci acasă, spunându-mi: Bine ai venit
Și voi fi veselă atuncea că tot ce-aicea am trăit
Mă va urma și-oi înțelege c-a meritat cui am slujit!

Mi-e dor de-o nouă dimineață
Mi-e dor de dragul meu Isus
Mi-e dor să uit ce-nseamnă plânsul
Mi-e dor, mi-e dor de-al meu Isus!