Ce ne-am face oare dacă...
Autor: Avasilcai david  |  Album: 365  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de avasilcaidavid in 22/10/2017
Ce ne-am face oare dacă...

Ce m-aș face oare dacă
N-aș cunoaște mâna Lui?
M-aș gândi că-i doar o joacă
Când cu toții se apleacă
La comanda nimănui...

Ce m-aș face oare dacă
N-ar fi glasul Lui în mine?
Când vrăjmașul mă atacă
Nu i-ar spune Domnul:"Pleacă!"
Și-apoi mie: "Sunt cu tine!"

Ce m-aș face oare dacă
Nu ar fi cu mine Harul?
Aș fi o recoltă seacă
Ce furtuna o îneacă
Și o arde-n urmă jarul...

Ce te-ai face oare dacă
Ar veni acum Cel Sfânt?
Și ai starea cea buimacă
Ce cu mintea ta se joacă:
"Nici în cer, nici pe pământ!..."

Ce ne-am face oare dacă
N-ar fi Domnul Dumnezeu?
Cel ce trupul ni-l îmbracă,
Face grâul să se coacă,
Poruncește să se facă,
Ce-am fi oare tu și eu?....
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 972
Opțiuni