Fugea de mâna lui Esau,
Departe-n lumea largă, sau
De amintirea că-a greşit
În faţa Domnului, voit?

El spuse-n rugăciune aşa:
,,Părinte, iartă vina mea!
Oh, dă-mi un semn, un sfat, un vis“…
Şi-n vis văzu un paradis.

Din care coborau spre el
Vâslind din aripi, uşurel,
Mulţi îngeri pe o înaltă scară
De importanţă planetară.

Isus Cristos, El ne-a legat
De ceru-albastru, preacurat.
Să-mi fie inima Betel,
Loc sfânt păstrat doar pentru El.

Când Iacob a ajuns la ţintă
S-a învoit cu socrul său,
Şi-a nimerit-o de minune:
Laban era şiret şi rău

Împotmolit în plasa vieţii
Se-ntoarce Iacob înapoi,
Şi biruieşte-n rugăciune.
– Aşa vom birui şi noi.

Cum Israel, trecând Iabokul,
Venea spre casă şchiopătând,
Esau l-a-ntâmpinat cu arme,
Dar l-a primit, apoi, plângând.

Când Domnului îi place calea
Pe care mergi în ascultare.
Îţi face prieteni chiar duşmanii,
Şi-ţi dă rezervă de iertare.