Eu, fără Tine - pom fără scăpare,
Cu viermele ajuns la rădăcină,
Părându-i rău de toamna ce-o să vină,
Lăsându-l fără frunze și picioare.

Găleată ce se-nșeală că e plină,
Dar se prăvale-n gol, cu zgomot mare,
Eu, fără Tine - piatră pe cărare,
Zvârlită-n Babilon, ca o străină.

Abandonat la porțile cetății,
Sedus de planuri și idei meschine,
Rămas-am trist și rob singurătății.

Și-am vrut să fac cumva, să-mi fie bine,
Să pun hotar și capăt răutății.
Dar n-am putut nimic fără de Tine.