N-auzi tu pașii Lui duioși
cum casa-ți înconjoară
și-n ușa ta n-auzi bătând
chemarea Lui ușoară...
chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui ușoară?
Cînd încă-n zori mai strălucesc
a-nopții stele rare,
nu simți pe rouă picurând
duioasa Lui, duioasa Lui,
duioasa Lui chemare?
Când bunătatea-I varsă larg
belșugu-I pe-a ta casă,
nu vezi pe pâine strălucind
chemarea Lui duioasă...
chemarea Lui, chemarea Lui
chemarea Lui duioasă?
Cînd rugăciunii răspunzând
durerea se va duce,
nu vezi că-n vindecarea ta
chemarea Lui străluce...
chemarea Lui, chemarea Lui
chemarea Lui străluce?
Când și mai mult de ce-ai gândit
îți dă cu-ndestulare,
nu simți că-n bunătatea Sa
străluce-a Lui chemare
străluce-a Lui, străluce-a Lui,
străluce-a Lui chemare?
Când dragostea-nfășoară cald
ființa ta întreagă,
nu simți chemarea Lui cum vrea
la Sânu-I să te-atragă,
la Sânul Lui, la Sânul Lui,
la Sânu-i să te-atragă?
De ce nu vezi, de ce n-auzi,
de ce nu simți cum vine...
de-atâția ani, pe-atâtea căi
chemarea Lui spre tine...
chemarea Lui, chemarea Lui
chemarea Lui spre tine?