Pe Argeş iar în jos, Neagoe-vodă trece
Dar fără meşteri nouă şi cu Manole zece
Manole meşter faur la toate iscusit
S-a dus pribeag prin lume şi nu a mai venit
Cătat-l-a vodă Negru prin târguri şi prin sate
Dar a găsit acasă doar porţile-ncuiate.
Şi-a întrebat bătrânii, copii de pripas
Icoanele cu sfinţii de la iconostas
De ce Manole oare, blagoslovit cu har
S-a rătăcit prin lume, cel meşter făurar?
Și i-a răspuns o maică sosită de afară
Să-și vândă casa-n care a stat odinioară
Cel meşter și zidarii în lume mi s-au dus
Să construiască temple și case în Apus.
Şi-au luat cu ei mistria și calfele zidari
Să-nalţe acareturi la domnii seculari.
Şi pictori de icoane pe piatră şi pe lemn
S-au dus in Vest să toarne în candeli untdelemn.
Se risipeşte turma, la schit pe munte sus
Nu mai pictează nimeni icoane lui Iisus.
Şi Ana, unde-i Ana, unde s-a dus Maria?
Fără de jertfa sfântă se surpă temelia.
Atuncea vodă Negru le-a poruncit la sfetnici
Să cerceteze dacă mai sunt alți meșteri vrednici
De Argeşul coboară spre Dunăre de sus
Ori s-a întors şi curge și-acesta spre Apus?
Din zid întreabă Ana cu glasu-i stins și slab
Pe ctitorul şi domnul Neagoe Basarab
Manole când se-ntoarce pe Argeş iar în jos
Să îi ridice altă zidire lui Hristos?
Când se întoarce turma lipsită de noroc
Să-nalţe mânăstire cum nu mai e-n’alt loc?
Să-nalțe către ceruri pe Argeş iar în jos
Lăcaş de-nchinăciune și slavă lui Hristos?
Să-i târnosească templu din piatră de hotar
Să se aprindă iarăşi lumina pe altar.
Consider aceste versuri un semnal dureros al realitații românești.
As scrie felicitari în dreptul maiestriei scrise dar scriu cu strângere d einimă ;Dumnezeu să aducă vremuri d eînviorarea, bună stare și înnoire în România atât de râvnită!
Fiți binecuvântat!
Lăcaş de-nchinăciune și slavă lui Hristos”
Doamne îndură-Te de România!!!