Un profesor, la un curs...
Autor: Lidia Gheorghe  |  Album: Volumul 2  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de lidia_romica in 09/11/2017
Un profesor, la un curs,
Povestea ceva istoric,
Cum în anii ce s-au scurs,
Creștinismul, cel papalic –
Timpul, tot, cum a decurs,
De medieval...arhaic...

Credeam că-i plictisitor,
Că n-o să-nțeleg nimic,
Însă Domnul Domnilor
Prin istorie mi-a vorbit.
De o rugă cu mult dor,
De demult, mi-a amintit.

În slujirea mea pe cale,
O nevoie-am întâlnit.
Mă vedeam fără putere,
Mă simțeam așa de mic,
Lucrarea era prea mare
Și am început să zic:

„Trimite-mi un ajutor!
Am nevoie de sprijin!
Vreau să fiu folositor,
Trebuie să fiu mai plin!
Să-nvăț copiii-n popor
Să rămână apți de Tin`.

Nu sunt așa pregătit,
N-am făcut o școală-aleasă,
Am aplicat ce-am primit
De la mama, de acasă”;
De Isus ne-a povestit
Și de Biblia frumoasă.

Mai mulți copii ne strângea,
Ne-nvăța versuri, versete,
În cântări ne conducea,
Și cu toți, băieți și fete,
La adunare mergeam
Și frumos program făceam.

Poți schimba istoria!
Te rog, rămâi credincios!
Și când simți că crucea-i grea,
Vin` pe genunchi la Hristos!

L-am chemat în ajutor,
Ascuns în odaia mea;
El ce-i Domnul Domnilor,
Răspunsul îmi pregătea.

O echipă a trimis
Și pe mulți ne-a pregătit.
Și-am văzut că sunt atins,
Că visul mi s-a-mplinit.
Că lucrarea s-a extins,
Roade strâng și-s mulțumit.

Dacă eu doar mă opream,
Și nu mai făceam nimic?
Și cu Domnul nu vorbeam,
Nu-ndrăzneam nimic să-I zic,
Rămâneam doar supărat
Și cu-un caz nerezolvat.

Totuși, cred că El știa
Totul, mult mai dinainte.
Cred că inima-mi dorea
Să vadă:Îl chem fierbinte?
Azi, mai mulți în armonie,
Îi slujim cu bucurie.

Sarcinile le-mpărțim;
Crucea, pare mai ușoară!
Vrem spre slava Lui să fim
Un buchet cu flori de vară.

Vezi? Nu prin puterea mea
Sunt ce sunt, sau, fac ce fac.
El le pregătește toate.
Vrea un om doar, pus deoparte.
Să-i dea putere, să-l umple,
Duh de viață-n el să sufle.

Și apoi, să-l folosească,
Pe-altul să-l călăuzească
Pe drum binecuvântat,
Să fie și el salvat.

Poți să ai o-nsemnătate
În arhiva lui Isus.
Ruga ta, soră și frate,
Poate valora nespus.

Poți să ai un rol în viață,
Schimbând soarta unora.
Să-aduci zâmbetul pe față
În casele multora.

Răsplătiri nenumărate
O să afli-n ceruri sus,
Și nu vei știi niciodată
Câți în rugă te-au adus.
La seminariul Biblic ne vorbea domnul profesor Bălăban Ciprian despre istoria creștinismului, împlinirea a 500 de ani de la reforma...etc. Credeam că nu o să rețin mare lucru. Dar în timp ce preda, simțeam cum Dumnezeu îmi vorbește, că poate schimba istoria cu mine dacă Îi rămân credincioasă Lui. Si mi-am amintit că Dumnezeu a făcut mari schimbări la rugăciunea unei neînsemnate ca mine. M-am rugat, am crezut din toată inima mea, și am primit. Exemplu: Trebuia să fac un curs intesiv si ca să pot intra, s-a dat atunci o lege nouă in Suedia. (cum că dacă există o înțelegere între intreprindere și școală, se poate face cursul). Mi-am adus aminte și când eram singură ca învățător la școala duminicală și nu era ușor, și m-am rugat, Dumnezeu a cercetat un om care ne-a instruit și acum suntem 5 invățători la fiecare grupă. Domnul ne-a dat mai mult decăt ne-am gândit.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1255
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni