Un poem profund, in care suferinta si durerea, starea trista a noptii sufletesti este fulgerata din cand in cand de sclipiri de speranta. Valuri dupa valuri zbuciunate ne clatina corabia fara de ancore a vietii. Moartea este tragedia vietii, este cutremur care zguduie adancurile fiintei, incat la un moment dat ne simtim parasiti, singuri in fața eternitatii. Este acel "Eli, Eli, lama sabactani" al Domnului de pe cruce. Dar pentru crestin viata nu se termina vinerea pe cruce, viata deabia incepe duminica odata cu invierea. Intre timp este sambata in care suferim, ne plangem pe cei dragi, incepem sa intrezarim acea luminita de speranta: "Nu vom privi către mormânt/Plângând mereu de disperare/Dar nici al tânguirii cânt/Din suflet nu ne va dispare. . ." Fie ca Domnul sa mangaie sufletul intristat si sa reverse asupra-i harul si pacea Duhului Sfant.

Bunul Dumnezeu sa ne dea putere sa fim curajosi sa nu ne lasam invinsi. Alaturi de Domnul nostru vom avea biruinta in toate."Caci Usa Tronului de har/ Ne e deschisa si primim/Viata vesnica in dar/Si-un loc in Cerul cel sublim/ Fiindca suntem ai Domnului,/Ai Creatorului Slavit/El ne-a facut copiii LUI/ Prin Fiul Lui Cel Preaiubit!" Jertfa Mantuitorului nostru ne-a salvat de la moarte. Glorie si slava Lui! Felicitari pentru acest poem frumos.