Ne fură timpul orice bucurie,
Căci nu gândim spre ce ne îndreptăm,
Ne cere pentru toate o simbrie,
Tot mai săraci spre cer înaintăm.
În alergare ne petrecem viața,
Nu mai privim în jur la cei sărmani,
Pe ochii nostri s-a cam pus albeața,
Ne scuturăm de praf dar și de ani.

Încet, încet se-apropie sfârșitul,
Privim cu nostalgie în trecut,
Dar mai presus de toate-i infinitul
Și tot ce-n viața asta am făcut!
Căci ce a fost se știe! Sunt regrete,
Dorinți ce poate nu s-au împlinit,
Atâtea rame vechi pe un perete,
Ne spun cât este omul de finit.

Și tot ce a rămas din amintire,
Este trăirea celor ce-au plecat,
Clișeu rulând și ură și iubire,
Exemple de respins sau de urmat.
Cei ce-au crezut în Dumnezeu, lăsat-au
Un dram de bucurie pe pământ,
O mângâiere-n duh ce numai Tata,
O poate așeza prin Duhul Sfânt.

Un gust amar dar și o mare milă,
Lasatu-ne-au cei fără de Cristos,
Căci au plecat din lumea lor debilă,
Dar nu în cer ci-n locul cel de jos.
Nu ne deschide cerul, fapta bună,
Ci doar credința în Isus Cristos,
Dar crezul fără fapte e-o minciună,
De nu dai rod, nu ești evlavios!

De-aceea dragul meu, în alergare,
Opreşte-te, inspiră cu putere,
Mai lasă-ți timp și pentru meditare,
Căci anii trec, la fel ca o părere.
Mulți au plecat spre zări necunoscute,
Abia ne amintim de chipul lor,
În tinereți sau ani de senectute,
Ne-om risipi și noi în ultim zbor.

În mângâieri și zâmbet de iubire,
Cu inima vibrând de dor ascet,
Cei ce-au lăsat un strop de fericire,
Trasat-au drum în timpul meu proclet.
Și uite-aşa, azi spun de mântuire,
Nu las secunda gândul să îmi fure,
M-aplec spre cel sărman și-n făptuire,
Balsam pe răni îi torn, spre izbăvire.

Și-i spun c-am fost și eu cândva, departe
De tot ce-nseamnă dragoste și har,
Dar Dumnezeu și Sfânta Trinitate
M-a curățit în sânge, la calvar.
Căci Tatăl într-o zi m-a scos din lume,
El m-a chemat acasă ca pe-un fiu,
Mi-a dat un sens în viață, un nou nume,
Și-a pus un colț de cer în duh pustiu.

Prietene, mult sau puțin mai este,
Unde aduni comori, te-ai întrebat?
Privește cerul, fruntea-ți descrețeşte
Și fă ce Domnul ți-a încredințat!
Încet, încet se-apropie sfârșitul,
Privim cu nostalgie în trecut,
Dar mai presus de toate-i infinitul
Și tot ce-n viața asta am făcut!

17/11/17, Barcelona-Lucica Boltasu