Hai, calule, prin lume încă-o dată
Cât aripile noastre nu se rup
Până-n amurguri, calule-n amurguri
Când se desparte sufletul de trup.
Aşterne-ţi drumul putred sub potcoavă
Şi şeaua morţii, calule, sub tine
Peste pământuri vom zbura în taină
Pân’ ne vom pierde prin destine.
De vom ajunge la răscruci o vreme
Să-ţi scuturi coama trist şi să nechezi
Sfidând durerea patimii celeste
Eteric dizolvată în zăpezi.
Hai, calule, prin lume înc-o dată
Cât aripile noastre nu se rup
Până-n amurguri, calule-n amurguri
Când se desparte sufletul de trup.
O creație foarte interesantă și pătrunzătoare. Frumos. Felicitări și mult succes în lucrare!
Domnul să vă binecuvânteze, frate Marin!
Dorința de-a mai măsura măcar odată parcursul vieții.
Un vers optimist ,curajos care invită la neoprirea bucuriei vieții .
Felicitari!
Dorința de-a mai măsura măcar odată parcursul vieții.
Un vers optimist ,curajos care invită la neoprirea bucuriei vieții .
Felicitari!