Mai bine taci
Autor: Avasilcai david  |  Album: 365  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de avasilcaidavid in 29/11/2017
Mai bine taci. . .

Mai bine taci decât să spui
O vorbă prefăcută
Indiferent în dreptul cui
Când minți, devii în fața Lui
Un Iuda ce sărută

Mai bine taci decât să spui
Ce știi că nu poți face.
Oprește-te să mai propui
Schimbarea ei, schimbarea lui
Schimbarea ta, nu-ți place?

Mai bine taci dacă nu știi
Să stăpânești în tine graiul.
Mai bine taci, nu mai vorbi
De ai problema de-a dori
Să scoți din ochi la alții paiul

Mai bine taci, nu fii ecou
Nu decupa la alții forma
Nu copia un alt tablou
Fă-ți unul unic, unul nou
Fii-nalt cu fapta, nu cu vorba!

De n-ai un lucru bun de spus
Mai bine-l ții la tine.
Nu mai vorbi nimic în plus
Și nu-ți mai da cu presupus
Fii mut, că e mai bine.

Tăcerea-și are rostul ei
Nu irosi cuvinte
Așa cum scrie în Matei:
Ce spui, devine un temei
Al judecății sfinte

Matei, 12: 37 - Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. ”



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2097
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni