Palma de la un amic
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Poeziile Alinei  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de brandusa in 01/12/2017
Palma de la un amic

În week-end l-am vizitat
Pe bunicul-brav bărbat!
Văzându-l binedispus
Bineînţeles, i-am spus
Aşa cum fac eu mereu:
“Te rog, bunicuţul meu
Să-mi mai povesteşti ceva
De prin tinereţea ta! ”
Privind parcă-n depărtare
Şi-aminti o întâmplare
Şi-mi zise zâmbind duios:
“Un prieten credincios
Îţi poate fi de folos
Şi viaţa-ţi poate salva
Chiar de-ţi dă o palmă grea! ”
Am zis iute: ”Cum aşa?
Nu se poate-așa ceva! ”
“Ba, să ştii, e-adevărat,
Chiar mie mi s-a-ntâmplat!
Că în tinereţea mea
Îmi plăcea mult a urca
Sus, pe munţii cei înalţi
Cu prieteni şi cu fraţi.
Eu, cu cel mai bun amic
Am întârziat un pic
Şi-am rămas în urma lor
Crezând că va fi uşor
Să-i ajungem printr-o goană,
Că-i puţin pân’ la cabană!
Dar de-odat’ s-a-ntunecat,
Vântul bătea ca turbat
Şi-a-nceput şi o ninsoare,
Iar noi n-aveam în picioare
Decât încălţări uşoare.
Şi-uite-așa ne-am rătăcit!
Ninsoarea s-a înteţit
Şi s-a aşezat un strat
De trei palme…Ne-a blocat!
Unde-o fi acum cărarea?
Ne-ngrozeam, privind ninsoarea
Şi curajul de-altădat’
S-a dus tot, s-a terminat!
…Obosit şi-nfrigurat
Pe-un pietroi m-am aşezat
Şi-am zis: nu mai pot deloc!
Lasă-mă, că n-o fi foc
Dacă puţin m-odihnesc,
Ba chiar o să aţipesc
Şi după ce m-oi trezi
Noi puteri îmi vor veni
Să-i ajungem pe amici!
Dar eu n-ațipii şi nici
N-apucai să mai stau jos,
Că amicul credincios
Peste faţă mă pocni,
Iar eu iute mă trezii
Şi tare m-am supărat!
Însă el mi-a explicat
Că e un pericol mare
Dacă adormi în ninsoare
Şi nu te vei mai trezi
Daca-n ger vei adormi.
M-ajută să mă ridic.
De-aceea, copilă, -ți zic
Că o palmă peste faţă
M-a ţinut, cum vezi, în viaţă!
Doar puţin am mai urcat,
Că fraţii ne-au căutat
Şi ne-au dus la adăpost.
Vezi, nepoată-așa a fost,
Precum în proverbe-i scris
Şi cum Solomon a zis
La 27 cu 6:
Rănile, chiar dureroase,
Făcute de-un prieten bun
Cu care te-ndemni la drum,
Dovedesc că-i credincios
Şi te-ajută bucuros”.
_Da, bunicule-nțeleg
Acum adevăru-ntreg
Că somnu-i periculos
Și pe calea lui Hristos;
Dacă adormi în păcat,
Satan te-a înfăşurat
Şi-un prieten te-a salvat
Dându-ţi o zdravănă palmă,
Că e credincios înseamnă
Şi-ţi vrea binele pe veci!
Iar tu mulţumeşte-i deci
Şi-i fi recunoscător
Câ ți-a dat mare-ajutor!
Nicidecum să nu-i porţi pică
Celui care te ridică!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2300
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni