Își ninge românul necazul pe tină,
Dar pâini rumenesc sub troiene,
Vor fi împărțite, frânte la cină
În taina Iubirii eterne.

Feeric cern norii petale-nstelate,
Ce rod au legat, o minune!
Din tomul durerii spre ceruri răzbate
În gângur șoptit, rugăciune.

Se-acoperă huma cu spumă de stele,
Dantele de ace sclipinde,
Truda adoarme tăcută sub ele,
În leagănul vechi, de colinde.

Pe amar troienit de stele de-argint,
Cer oglindit în care cu boi,
Tricolor străjuind pe spectrul albit,
Îngeri-și ning pomada la noi.

Ninge, române, pe ulița moartă
Și cușma ți-e tot brumărie,
Cununi de stele scânteie-n poartă,
Un nimb luminos din pruncie.

În petale de rodii dureri asfințesc,
Din pârgul Iubirii se-nchină,
Te roagă românul Tată ceresc
Să ningă la noi cu Lumină.

Căci numai Lumina descoperă totul
Și hoții să fure nu pot,
Vino Isuse, deschide chivotul,
Condu-ne Tu sfânt Savaot.