De ce-i atâta întuneric
Și umbre ce pândesc pe drum?
De ce sunt lacrimi și durere
Și ceru-i plin de nori și fum?
De ce ni-e teamă de furtună
Și ne gândim la ce va fi?
De ce sunt vorbe ce rănesc
Și omul uită a iubi?
De ce Părinte, viața toată
Îngrijorări ne copleșesc
Și nu ne bucurăm de soare,
De cei ce sincer ne iubesc?
De ce cu fiecare clipă
Povara-i parcă tot mai grea
Și ni-e rușine. . . și ni-e teamă
Să mai privim la Fața Ta?
Sunt vremurile tot mai tulburi
Și dragostea e tot mai rece
Trec zile una după alta
Cu ele viața se petrece. . .
Și slabă ni-e ființa Doamne
Fără de Tine ca Păstor
Ne rătăcim pe calea lumii
Și plângem. . . și ne este dor. . .
O, Tată. . . din înaltul slavei
Privește către robii Tăi
Ne smulge din a morții groapă
Și ne culege de prin văi. . .
Ne ia la pieptul Tău puternic
Și-adu-ne-n turma de mioare
Să Te urmăm Părinte Bun
Cât viață vom avea sub soare! ! !

Vulcan-03-12-2017
Mary