Când simt în piept speranța putrezită,
Când sufletul e singur și pustiu,
Când dragostea e-o punte risipită
Îngenunchez, Isuse, cu credință,
Ca trestia zdrobit de neputință
Și să revii aștept într-un târziu.

Că nu demult, din streșinile casei
Am pipăit în suflet stropi de har,
Și-au înverzit aleile în frunte
Cu aer îmbibat de flori de munte,
Acoperit de-al cerului nectar!

Iar peste umerii supțiri ai firii,
Din ale neputințelor izvor,
Se-nghesuie barbar, contrar iubirii
Atâția spini ce ustură și dor. . .

Și simt în piept speranța putrezită,
Iar sufletul e singur și pustiu. . .
Simt dragostea o punte risipită
Ce-o și zidesc clipită de clipită
Pe urma Ta s-ajung într-un târziu.

De-aceea-ngenunchez cu umilință,
Zdrobit mă rog, preabunule Isus
Și vreau cu stropi de har și de credință
Să-mi picure-ndeajuns pe-a mea ființă
Oceanul Tău de dragoste, nespus!


Iasky 30 noiembrie 2017