După multe greutăți
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Nunta
Resursa adaugata de Ioanhapca in 06/12/2017
După multe greutăți

După multe greutăți și încercări venite-n viață,
Iată că-a sosit și ziua, minunată și măreață,
Când Mircea și Iochebet, plini în suflet de speranță,
Se aproprie de Altar, cum Scriptura ne învață,

Să-și exprime bucuria, fericirea și iubirea,
Care le-a adus în viață și le-aduce împlinirea
Și să își pecetluiască prin jurământ sfânt unirea,
Făr` de care este tristă, grea și seacă viețuirea.

Adunați la bucurie; prieteni buni, surori și frați,
Ne îndreptăm spre ei privirea că-s atât de minunați,
Apoi înspre cer, la Tatăl și pe-al Lui Cuvânt bazați
Cerem, căci dorim să fie de El binecuvântați!

Toți o inimă și-un gând cerem binecuvântare
Peste viața voastră întreagă, peste unul fiecare,
Peste căsnicia voastră, peste întreaga voastră umblare,
Bunul Tată să-Și întindă zilnic mâna-I protectoare!

Dragii noștri, noi dorim ca Pronia cea cerească,
Să vedem cum Își revarsă harul peste casa voastră
Și îngrijește ca în toate, belșugul să vă sporească
Iar prin Duhul face zilnic dragostea în voi să crească.

Fața Tatălui Ceresc peste voi să strălucească
Și îndurarea Lui divină nicicând să nu vă lipsească!
Dragostea și armonia dintre voi, El s-o înmulțească,
De probleme și necazuri necurmat să vă ferească!

Piedici multe și încercări petrecut-ați până acum
Dar de-acuma sunteți una pe al vieții voastre drum;
Da` împliniți Porunca Sfântă, căci izbândă nu-i oricum. . .
Și „funia împletită în trei” nu se rupe nicidecum!

Urmăriți neprihănirea și veți avea bucurie
Căci prin ea, trăiți cu Cerul în deplină armonie.
Întăriți-vă în credință și-n Nădejdea veșnic vie
Căci Hristos „viața noastră” este aproape să revie!

Nu uitați că-aicea toate sunt nespus de trecătoare
Și contează doar ce faceți pentru Slava viitoare.
Prețuiți-vă și puneți unul pe altul valoare
Căci aceasta vă va face viața zilnic sărbătoare.

Dumnezu ne face parte zilnic de îndurarea Lui
Numai noi să ne încredem doar în brațul Domnului.
Și cu această încredințare, știind că Domnul ne ascultă,
Pornim toți cu bucurie să serbăm a voastră nuntă!

06/12/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)
O crestineasca urare si binecuvantare in versuri a poetului Ioan Hapca pentru Mircea și Iochebet, "cu bucurie să serbăm a voastră nuntă!"..." Toți o inimă și-un gând cerem binecuvântare/Peste viața voastră întreagă, /peste unul fiecare,/Peste căsnicia voastră, peste întreaga voastră umblare/Bunul Tată să-Și întindă zilnic mâna-I protectoare!/" Mare este taina casatoriei lasata si binecuvantata de Dumnezeu mai ales cand comuniunea se face in numele si dupa sfant Cuvantul Sau. Fie ca Domnul sa-si reverse pronia cereasca si harul peste fericitii casatoriti !
Adăugat în 07/12/2017 de marin2016
Frumoase ganduri si urari de bine sunt prezente in acest poem minunat de nunta, Domnul sa-i binecuvinteze pe cei doi miri, Domnul sa le fie alaturi in toate incercarile care vor veni peste ei. Felicitari frate Ionica!
Adăugat în 07/12/2017 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 3749
  • Export PDF: 10
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni