Ai milă, Isuse, de cei care vin
Din lungile nopţi de-ntuneric şi chin;
Căci ochii ne ustură-n solzi de rugină
Atunci când ne scoţi la prea multă lumină.

Ai milă, Isuse, de cei ce-au lăsat
Comori pentru Tine, şi aur bogat;
Săraci şi flămânzi, când vor fi să trudească,
În urmă privirea să nu-i ispitească.

Ai milă, Isuse, de noi când am pus
Întreaga nădejde în Ţara de sus,
Iar ceaţa în cale ne-opreşte privirea
Şi nu îndrăznim să păşim nicăirea.

Ai milă, Isuse, de cei care plâng,
Şi faţa în palme cu jale şi-o strâng;
Ne ştii, căci suntem plămădiţi de-a Ta mână,
Şi multă durere ne-ntoarce-n ţărână.

Ai milă, Isuse, de cei ce-au plecat
Cu Vestea cea bună spre-un țărm depărtat;
Căci nimeni, nici fraţii, nu pot să-nţeleagă,
De ce-au pus pe-altare iubirea întreagă.

Ai milă, Isuse, de noi cei micuţi,
Ce-am stat tot în zdrenţe, murdari şi desculţi;
Nu-s hainele slavei pe-a noastră măsură,
Dar schimbă-ne Tu într-a lor ţesătură!