Învață-mă trăgând la jug
Autor: Mihai Ghidora  |  Album: Aproape alb  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ghidora in 09/12/2017


Învață-mă trăgând la jug
Să cânt cu lacrima pe strune,
Să fiu urechea celui surd
Și pâinea celui ce îndură. . .

Învață-mă să fiu cuvânt
Cu litere de-mbărbătare,
Și dac-oi fi prea obosit
Să nu cârtesc de-nstrăinare.

Ducându-mi crucea zi de zi
Să nu pierd urma Ta lăsată,
Ținând privirile-n pământ
Și fruntea prea îngrijorată,

Că altfel, pentru ce-am primit
Întreg paharul sorții sfinte,
De nu merg până la mormânt,
La piatra veșnic prăvălită. . .

Și-atuncea poate-ntr-un sfârșit,
Dar și-nceput de-o nouă viață,
Voi absolvi liceul sfânt
Cu lacrimi noi pe față. . .

Și degetele Tale-ntâi
Îndată-mi vor atinge ochii,
C-am învățat trăgând la jug
De Tine, Doamne, să m-apropii.

Iasky 9 decembrie 2017
Foarte frumoasă, fii binecuvântat.
Adăugat în 10/12/2017 de floridinmaracineni
"Și degetele Tale-ntâi/Îndată-mi vor atinge ochii,/C-am învățat trăgând la jug/De Tine, Doamne, să m-apropii." O profesiune de credinta, vointa de a-si lua propria cruce si a o duce fara cartire pana la capat. Mesajul crestin al talentatului poet este foarte frumos imbracat in inspirate imagini poetice, revelatoare. Felicitari.
Adăugat în 10/12/2017 de marin2016
Vă mulțumesc mult pentru comentariile dumneavoastră!!!
Adăugat în 10/12/2017 de ghidora
Statistici
  • Vizualizări: 845
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni