Ești ultima lună, un an s-a sfârșit, iar bate la ușă Crăciunul;
Din anii puțini ce-i avem de trăit, în zbor s-a mai dus încă unul.
Deși nu dai lumii verdeață și flori, cum dau alte luni primăvara,
Decembrie, lună scăldată-n culori, ridici de pe umeri povara,

Acelor ce-un an zi de zi au lucrat, cu trudă, amar și sudoare;
Prin chipul tău dulce-n podoabe-mbrăcat, în case tu faci sărbătoare.
Bogați și săraci de pe-ntregul pământ serbează în tine venirea
În ieslea săracă a Pruncului sfânt, să aducă-ntre oameni iubirea.

Biserici deschise așteaptă-n ajun, scăldate în val de lumină,
Pe cei ce-și fac timp doar de Paști și Crăciun, din nou la o slujbă să vină.
Plecat pe măsuță, copilul cel bun, în inima lui cu credință
A scris pe o foaie: Te rog, Moș Crăciun, ascultă-mi și-această dorință!

La groapa în care, râzând, cei bogați aruncă toptanul de pâine,
Prin ger se apropie-ncet, ca doi frați, un om necăjit și un câine.
Ei caută tăcuți prin gunoi înghețat, bucata de pâine-aruncată,
În groapa aceea de cei îmbuibați, ce stau la o masă bogată.

Decembrie, lună în care se dau cadouri de mare valoare,
Ești parcă nedreaptă cu cei ce nu au pe masă nimic de mâncare. . .
Voi, cei ce aveți din belșug ce mânca, și-n casele voastre-i căldură,
E vremea să-I dați lui Isus partea Sa, gândind la sărmana făptură

Ce zace flămândă-n sărac adăpost și-așteaptă un înger să vină,
Să facă în viața lipsită de rost, o clipă măcar de lumină!
E parcă prea greu al vieții calvar și zilele-s tot mai amare. . .
Creștine! Decembrie-i lună de har, de-aceea fi plin de-ndurare!