În salvă

Pe-ntinsul mării de cristal
Stăm bucuroşi în faţa Ta,
Frumosul fără de hotar
Ochiul nu-l poate sătura.

Ne chemi c-un nume nou la Tine
Să ne aşezi pe cap coroana,
Privind la mâna care-o ţine
Vedem adânc rămasă rana.

Acum din ea vin multe raze
Ne mângîie noua făptură,
Cum le simţim blânde şi calde
Iubirea Ta în noi adună.

Din scaunul Tău de domnie
Vine lumina veşniciei,
Ca noaptea grea să nu mai fie
Decât seninul măreţiei.

Strigăm din inimi copleşite:
"Laudă-n veci, laudă Ţie,
Şi pentru mîinile rănite
Slava mereu a Ta să fie".

Ochii cu greu de-a Ta lumină
Se dezlipesc cum ne-nsoţeşti,
Ca lumea Ta de pace plină
S-o soarbă, când Tu ne vorbeşti.

Pe marea-ntinsă de cristal
Ne pui în mîini harpe de aur,
Cântecul sfânt s-aducem dar
Fiind al lumii noastre faur.

Ne duci apoi iar pe pământ
Făcut acum o nouă ţară,
Privim cetatea, locul sfânt
Cum de la Tatăl lin coboară.

O, ce minune-a slavei Tale
Pe care-ai spus c-o pregăteşti,
Să faci un loc la fiecare
Şi cu putere să-l zideşti.

O, Doamne, câtă frumuseţe
Ne bucură ochii, fiinţa,
Cum ai putut din lumea veche
Să răsplăteşti în noi credinţa.

Şi cum coboară din înalt
Lumina ei ne copleşeşte,
Cu piatra de iaspis curat
Ochiul gingaş îl cucereşte.

Şi-apropiindu-se mai mult
Îi vedem zidul pus hotar,
Nume de seminţii purtând
Pe porţi din alb mărgăritar.

Şi pe-a cetăţii temelie
Sunt scrise nume ce cuprind,
În piatra verde străvezie
Vieţi de apostoli strălucind.

Ne porţi pe drumuri aurii
Ne dai locaşuri pregătite,
În ochii noştri de copii,
Minuni din Tine vin sădite.

Din pietrele ce stau zidite
Şi fac cetăţii temelie,
În culori razele-mpletite
Adună-n noi lumina vie.

Şi de la iaspis la safir,
De la smarald la hrisolit,
Până la sardiu şi beril
Trecând prin halchedon, iacint,

Se-mprăştie în sardonix
Şi în frumosul hrisopraz,
Se-adună iar în ametist
Şi în reflexii de topaz.

Şi-aceste lumini ne mângîie
Ne scaldă-n măreţ curcubeu,
Parcă pe bolţi şi în noi scrie:
"Slăvit să fie Dumnezeu"! .

Ne chemi în mijloc de cetate
Să ne-ntinzi masa pentru cină,
Şi cu priviri aşa curate
Împarţi în noi a Ta odihnă.

Apoi plecăm în noua ţară
Cu-ntinderi mari de pace pline,
Cu inima fără povară
Cu buzele fără suspine.

Străbatem câmp cu iarbă-naltă
Ce unduieşte sub azur,
Şi-a cărei floare spre noi poartă
Culori şi-un neştiut parfum.

Dormim sub viţă şi smochin
Cu-a veşniciei mângîiere,
În noi şi-n jur toate ne spun
Dragostea Ta şi-a Ta putere.

Mâncăm migdale şi smochine
Struguri şi rodii minunate,
Fructul dorit ce în noi ţine
Puteri de viaţă veşnic date.

Ne îndreptăm spre lumi curate
Ce-au ascultat de-al Tău Cuvânt,
Să spunem şi pe alte astre:
"Noi suntem cei din nou pământ".

Din inimi acum fericite
Ce veşnicia-ncep să vadă,
Îţi închinăm laude sfinte
Şi fără timp Ţie-Ţi dăm slavă.