De mii de ani se-aude o-ntrebare,
Mai este mult până va revenii?
Căci tot mai mulți copii se pierd pe cale,
Vino Isuse! O, nu mai zăbovii!
Înaintăm din ce în ce mai greu,
Sunt vremuri de pe urmă, vremuri grele,
Nepăsători, uităm de Dumnezeu,
Nu mai visăm la zborul către stele.
E lumea plină de păcat și silnicie,
Satan din toate părțile apasă,
Al tău popor trăiește în robie,
Uitând că e menit a fi mireasă.
Mai sunt puțini străjeri în așteptare,
Și cei mai mulți sunt iubitori de sine,
Nu mai vrea nimeni să-și predea viața
Lui Dumnezeu și facerii de bine.
Dragostea lor s-a transformat în ură,
Iubesc doar banii, și plăceri stricate,
A dispărut din ei a Ta căldură,
Trăiesc în iarnă grea, cu hainele pătate.
Trufași, lăudăroși, obraznici,
E că la ea acasă calomnia,
Și zi de zi, mai mult ne afundăm,
Nu-i nimeni să oprească nebunia?
Suntem evlavioși și plini de forme,
Duhul Tău Sfânt îl punem în șabloane,
Ascultăm doar ceea ce ne place,
Punem pe cine vrem la microfoane.
Ne recunoaștem vina și păcatul,
Deși nu merităm a Ta îndurare,
Vin înaintea ta, și-ți cer Isuse,
Să ne oferi din nou a ta iertare.
Trezește Doamne pe a ta mireasă,
Fă să-nțeleagă că tu o iubești,
Că îi dai timp la Tine să se-ntoarca,
Și de aceea încă zăbovești.
Ajută-ne ca să ne pocăim,
Să refacem relațiile distruse,
Și toți în cor, uniți ca să rostim,
Maranata! Vino Doamne Isuse!