Bucuria biruinței

Dumnezeul nostru mare,
Plin de har și îndurare,
Pune-ne-n adâncul ființei
Bucuria biruinței
Căci uităm adeseori
Că suntem biruitori.
Ne cam poartă orice vânt
Goi fiind de Duhul Sfânt,
Iar furtunile când vin
Cântărim așa puțin,
Prea ușoară n-i credința
Că deținem biruința
Și tratăm cu ușurătate
Minunata-Ți bunătate!

Privim prea mult în pământ
Pierzând harul Tău cel sfânt
Și cu gândul spre `napoi,
Nu vedem că-i vai de noi,
Căci ce numim noi veșnicie
Chiar și azi poate să vie
Și de chibzuim o clipă,
Ceru-n câți se întruchipă
Dovedindu-i puțintel
Că-ar avea parte de El? !
Parcă tot mai plini suntem
De ce zicem că nu vrem
Și ce zicem că iubim
Parcă-n noi nu prea găsim. . .

Ne fălim că-avem credință
Totuși n-avem biruință
Pentru că n-avem voință. . .
Și credința fără fapte
E-un tumult de vorbe moarte.
Pentru fapte prin credință
E nevoie de voință!
Doar unind una cu alta
Se naște-n inimă fapta,
Fapta vie, lucrătoare
Spre-o trăire biruitoare,
Altfel nu-s vieți sănătoase
Cu efecte valoroase,
Poate doar slujbe pompoase!

Vezi singur de poți urca
Cu crucea în urma Sa,
Iar de nu ai biruință
Încă-i har de pocăință. . .
Dacă sufletul nu-ți urcă,
Ceva sigur îl încurcă
Și unde ți se oprește
Sufletul de nu mai crește
Și trupul se poticnește!
Pasivitatea doboară,
Erezii în duh strecoară
Și-amăgirea-și desfășoară
Fastul de credință ușoară,
O credință ce-o omoară!

10/12/2017*Ioan Hapca,
(Zaragoza)