Aşa strigau în gura mare,
Că nu există Dumnezeu.
Dar am văzut prin spini o floare,
Care credea că sus e-un soare;
Şi am crezut ca ea, şi eu.

Aşa mi-au spus, că la-ntâmplare,
S-au făcut toate, fără rost.
Dar păsările călătoare,
Mai spun şi azi că-ntre răzoare,
Pe-aicea, Dumnezeu a fost.

Mi-au spus că nu e veşnicie,
Ci numai clipa de acum;
Dar am văzut o păpădie
Care credea în ce-o să fie,
Şi-şi vântura sămânţa-n drum.

Mi-au spus că Biblia e bună... Dar pentru lada de gunoi.
Dar am văzut că ea adună
Mulţimi de oameni împreună,
Şi le dă viaţa de apoi.

M-au pus să-nghit un pumn de pleavă,
Mi-au umplut mintea cu noroi,
Mi-au dat minciunile pe tavă,
Pateurile cu otravă,
Fursecurile cu gunoi.

Mi-au spus c-aici e tot ce este
Şi se termină la mormânt.
Că nu mai este altă veste,
Că Evanghelia-i poveste;
Că nu e cer, numai pământ.

Aşa mi-au spus, că-i rătăcire,
Credinţa într-un Creator...
Dar Cine-a pus într-o rotire
Luceferii cu strălucire,
Într-un şirag fulgerător?

Şi cine-a întocmit culoarea,
Şi ochiul s-o poată vedea?
Cine-a pus în măsură marea
Şi-a-ntins în necuprinsuri zarea,
Şi soarele pe cer să stea?

Cine-a creat o lume-ntreagă
Şi timpul într-un calendar?
Cine-a strâns norii în desagă,
Şi fulgerele-ntr-o uiagă,
Şi munţii i-a pus în cântar?

Mi-au spus că moartea e stăpână,
Şi-i drept, că toţi oamenii mor;
Dar inima mea de ţărână
Aşa de rea şi de păgână,
Tânjea după un Salvator.

Mi-au spus numai lucruri năuce,
Că şi Hristos ar fi doar mit.
Dar L-am văzut la o răscruce
Întins şi răstignit pe cruce...
Şi inima I-am dăruit.