Mă-ntrebi: Ce e harul? E-o sfântă minune
Când Soarele-apare şi nu mai apune,
Şi chiar peste neguri şi nori de-ncercări,
Te poartă-n lumină pe-a slavei cărări.

Ce-i harul? E Domnul ce vine pe valuri,
Şi-n miezul de noapte te-aduce la maluri;
E Domnul, Păstorul, ce-ţi dă un sărut
Când alţii cu pumnii-ncleştaţi te-au bătut.

Ce-i harul? E-o viaţă deplin înnoită
În sângele Jertfei, ca neaua albită,
Şi haina purtată din zori la apus,
Dar fără de pată în Domnul Isus.

Ce-i harul? E-o cale prin munţi de lumină,
Cu piscuri dincolo de orice-nvenină;
Poteca prin valea de umbre ce pier,
Cu semne: Pe-aicea e drumul spre cer.

Ce-i harul? E visul deja ce se vede,
Trăit cu iubire în cel care crede;
E pacea pe faţa acelui iertat,
În vorbele sfinte şi-n gândul curat.

Ce-i harul? E Domnul pe crucea amară,
În locul tău, Mielul, întins ca să moară,
E ziua-nvierii din veacul cel rău,
Când poţi şi tu spune: "Sunt, Doamne, al Tău!"