Scara spre cer
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Pe urmele lui Isus  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de elizaarancutean in 15/12/2017
Scara spre cer

Geneza 28/17

''Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor! ”


Oare cine poate ajunge la stele?
Gândurile mele zboară printre ele,
Depărtări uriaşe ne despart de cer;
Căile noastre ca şi fumurile pier.



Vorbeam cu stelele şi vântul de seară,
Răspunde o stea cu privire ştrengară;
-La voi, este o scară ce duce în sus,
Şi o Poartă pe care scrie ''Isus. ''


Din Betleem şi din Iesle, ajungi la cer,
Credinţa îţi dă puteri ce nicicând nu pier,
Vei zbura spre stele, chiar de eşti păcătos;
Aripi de credinţă, îţi dă ţie Cristos.


Pe scară, îngerii urcă si coboară,
Cu raze de slavă, un Prunc înfăşoară!
Vino si tu, chiar de eşti tare păcătos!
Aripi de credinţă, îţi dă ţie Cristos.


La Betleem, vei vedea o Iesle mică,
Aici, să intri tu, fără nicio frică!
Îndrăznește, chiar de eşti tare păcătos!
Aripi de credinţă, îţi dă ţie Cristos.


Vino la Betleem, are scară în sus!
O Pâine sfântă din cer, numită Isus,
Vino şi tu, chiar de eşti tare păcătos!
Aripi de credinţă, îţi dă ţie Cristos.

Geneza 28/17 ''Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2224
Opțiuni