Fir de iarbă
Autor: Valentin Popovici  |  Album: Ape De Odihnă  |  Tematica: Diverse
- Fir de iarbă în dumbravă,
Nu ţi-e greu? Nu ţi-e greu?
Să-ţi ridici peste vâltavă
Fruntea fragedă, firavă,
Şi atras de curcubeu
Să porneşti din brazda tare,
Dintr-o groapă, către soare...
Nu ţi-e greu? Nu ţi-e greu?

- O, e-n mine o putere
De nespus, de nespus...
Duh de viaţă prin artere,
Duh preasfânt de înviere.
Ce mă-mpinge tot mai sus;
Şi-o chemare care vine
Dinspre zările senine,
De nespus, de nespus!

- Fiu de Rege, snop de soare,
Cum va fi? Cum va fi?
Când în glas de deşteptare,
Trâmbiţa răsunătoare
Din mormânt te va trezi,
Şi prin bulgării de tină
Vei ieşi înspre lumină...
Cum va fi? Cum va fi?


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2957
  • Export PDF: 33
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  k

    Conținut 1 0
Opțiuni