Demult, când regele călare suia-n alaiuri triumfale,
Venea pe calul alb ca lâna, înconjurat de osanale!
...Dar într-o zi de primăvară Slăvitul Împărat divin,
lată-L că vine în cetate, smerit, călare pe-un asin.

Şi altădată toţi boierii cu sare aşteptau şi pâine
La poartă pe-mpărat, spunându-i: Bine-ai venit la noi, stăpâne!
...Dar când Isus veni-n cetate, din dealurile măslinii,
S-au bucurat numai săracii, şi-n jurul Lui numai copii.

În vremuri vechi de mare fală, când regele venea acasă,
Era-n cetatea lui de scaun o sărbătoare luminoasă.
...Dar când Isus intra pe poartă, în loc să fie-ncoronat,
Vrăjmaşii numărau arginţii, să fie prins şi condamnat.

Cu flori alaiul şi mulţimea mergeau spre casa-mpărătească,
Şi-acolo totul era gata, pe împărat ca să-l primească.
...Dar când Isus păşi în Templu, înconjurat de ucenici,
În Casa Lui erau tâlharii, şi-a trebuit să ia un bici.

Iar regele primea 'nainte o cheie grea, cheia cetăţii,
Ca semn că e stăpân de-acuma, şi are sabia dreptăţii.
...Dar preoţii cei mai de seamă, iată-i vorbind cu gând viclean:
"Isus vrea să ne strice Legea... Să piară-acest Galileean!"