La Golgota, purtând povara unei lumi deşarte,
Hristos a rupt blestemul milenar închis în moarte,
Şi nouă, osândiţilor din groaznicul abis,
O cale spre lumină şi viaţă ne-a deschis.

La Golgota-s răscruci de drum, fotonii se despică,
Se sfar'mă lumi, când crucea Lui din stâncă se ridică.
Se prăbuşesc împărăţii, şi tronuri cad greoi,
Când stropii Lui de sânge sfânt şi-I picură-n noroi.

Nu-i trâmbiţă să cânte azi iubirea-n simfonie,
Nici pană focul dureros din cruce să-I descrie!
Nu-s clopote să sune-n vânt al Golgotei coşmar,
Nici pietre de-amintire nu-s pentru al crucii har.

Din mii de căi lactee şi vârtejuri de lumină,
Soseşte Mielul jertfei sfânt, curat şi fără vină,
Să bea al morţii-amar venin, otrava de blestem,
Bătut, lovit, scuipat, străpuns şi răstignit pe lemn!

O, ceruri, stele, galaxii, luminători de seamă,
Şi îngeri, voi care-aţi văzut întreaga crucii dramă,
Spuneţi-mi marele mister: Stăpânul Creator,
Întins pe-o cruce moare-n chin... ca eu să nu mai mor!