La marginea între ce ochiul poate prinde
Şi dincolo de noi, în lumea de fantasmă,
De unde infinitul necuprins se-ntinde,
Era desfăşurată o catapeteasmă.

Perdeaua sfântă, cea mai scumpă de sub soare,
Cu firul ei de purpură şi in subţire,
Stătea ca punte înspre lumea viitoare,
Şi zid între ce-i muritor şi nemurire.

La marginea dintre suspin şi bucurie,
Între nelegiuiri şi Tronul îndurării,
Perdeaua atârna albastră, sângerie,
Hotar de netrecut din căile pierzării.

Şi într-o zi catapeteasma cea curată
Cu broderii de heruvimi din lumea nouă,
Cu falduri prinse-n zarea binecuvântată
S-a despicat de sus şi până jos în două.

Când trupul Domnului, Catapeteasmă vie,
Se sfâşia la trista vremilor răscruce,
S-a rupt şi pânza-ntr-o solemnă agonie,
Căci în Hristos o Cale s-a deschis prin cruce.