Credinţa-i aur ce nu piere,
E foşnetul de înviere;
Şi într-o lume care moare,
E vântul nou de sărbătoare!

Credinţa-s feşele de pânză,
În umbră vrând să se ascunză;
E cântec nou şi poezie,
În vocea Lui spunând: "Marie!"

Credinţa-i marea întrebare:
"O, Simon, mă iubeşti tu oare?"
Şi rănile ce stau dovadă,
Pentru un Toma ca să creadă.

Credinţa-s îngeri de lumină
Lângă mormântul de rugină.
Credinţa-i piatra prăvălită,
Şi garda morţii fugărită.

Credinţa-i sfântă lumânare
În întunericul cel mare!
Credinţa e Hristos în mine,
Când nu-L mai ţin... ci El mă ţine!