Într-o iesle-n Betleem
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de maria23luca in 20/12/2017
Într-o noapte friguroasă
Într-un grajd din Betleem
S-a născut un Prunc prea sfânt
Fiu al Tatălui Suprem. . .
Mic Copil culcat în iesle
Pe un pat de fân uscat
Încălzit de dobitoace
Care somnul I-au vegheat. . .
Așa a venit în lume
Isus, Rege-al regilor
Îmbrăcat în umilință
Mesia creștinilor. . .
Sus pe cer răsare-o stea
Să aducă vestea mare
Că-n Iudeia-n Betleem
Răsărit-a Mândru Soare
Și-au pornit magii în grabă
Să aducă dar bogat
Aur, smirnă și tămâie
Fiului de Împărat. . .
Să aducă mulțumire
Pruncului venit de sus
Ce-a adus cu El iubirea
Dintre toate mai presus! ! !

Vulcan-20-12-2017
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3267
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni