Ne aşteaptă Tatăl
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: O.P.S.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de emanuelhasan in 21/12/2017
Cât de trist să vezi un tată
De ai săi fii renegat
Care dragostea-i curată
În picioare i-au călcat.
După ce o viață-ntreagă
I-a crescut cu mâna sa
Vezi cum ei toți îl reneagă
Pustiindu-i inima...
Si în piept o grea durere
Pe părinte îl lovește...
Cum să-și afle mângâiere? ...
Sufletul i se topește... .
***
Cu mâhnire-n lumea largă
Văd sute de mii de fii
Care Tatăl își reneagă
Și de El nu vor a ști...
Și mă-ntreb cu-amărăciune:
Cum pot ei, cu nonșalanță
Să se-ndrepte spre genune
Când în Tatăl este viață? ... .
Cum să poți călca iubirea
Tatălui care si-a dat
Fiul pentru mântuirea
Omului ce l-a creat? ... .
Prin ofranda de pe cruce
Noi am devenit toți fii
Și o cale din răscruce
Pleacă înspre veșnicii!
***
Frații mei, această lume
Ce pe El l-a renegat
Pentru bani, avere, nume
Se va prăbuși îndat'.
Însă noi, cu mic, cu mare
Care Lui îi suntem fii
Să fim gata de serbare
Și de zbor spre veșnicii.
Veșnicia ne așteaptă
Tatăl, așijderi, în prag
Să urmăm deci Calea dreaptă
Până la sfârșit, cu drag!







Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 892
  • Export PDF: 4
Opțiuni