Ce sabie măreaţă, cumplită şi temută,
E sabia oştirii lui Dumnezeu în luptă!
Dar pentru cine-o ţine în teacă sau vitrină
E sabie degeaba şi-adună doar rugină.

Ce foc în felinare, ce flacără-n făclie,
Este Cuvântul vieţii ce-aduce bucurie!
Dar şi ce fum ridică un foc ce nu se-aprinde,
Când putregaiul lumii în mirişte se-ntinde.

Cuvântul e ciocanul ce sparge stânca tare,
Şi drum deschide-n faţă spre noile hotare;
Dar şi ciocan ce rupe, distruge şi striveşte,
Pe-acela care-ntruna i se împotriveşte.

Cuvântul de la Domnul pătrunde-n inimi moarte,
El judecă simţirea şi-ncheieturi desparte.
El taie-n adâncime şi sparge sloi de gheaţă,
În noi distruge răul, ca să ne dea viaţă.

Deci sabia luminii să iasă peste ţară,
Ciocanul să cioplească, poporul să nu piară!
E-o cinste fără seamăn, dar şi o datorie
Să folosim Cuvântul şi-a Duhului tărie!