Flotantul

Din ziua-n care m-am născut,
Am primit în dar o casă…

Concepută doar din lut
Și-nvelită într-o fașă.

Pe măsură ce se înălța zidirea,
Tot mai mult din zi în zi,
Mă-ncerca adeseori și firea
Cu gândul c-aș putea și eu a fi…


Și-am crezut că-s proprietar,
Că toate lucrurile-o să-mi meargă
Ca la urmă să constat cu-amar,
Că plăteam chirie la o lume-ntreagă.

Deși-a bătut la ușa mea de-atâtea ori,
I-am răspuns mereu că nu îmi pasă
Până ce-am deschis fereastra-n zori,
Și-a intrat lumina-n casă.

Și-am decis ca să mă dau afară,
Din ziua când L-am întâlnit
Fiindcă devenisem o povară,
Grea ca piatra de granit.

Atunci și cheile I Le-am predat,
Cu tot ce mi se pare c-am avut…

Ca Să-și pună tronul de-mpărat,
De prezența Lui să fiu umplut.

Flotant în lumea asta sunt. . .
C-un dor ce stă în așteptare,
Ce-ntretimp își ia avânt
Spre-un nou locaș din altă zare.

Și chiar dacă-ntr-un târziu se va desface,
Cas-aceasta șubredă și de țărână…

Totuși la plecare voi fi plin de pace,
Fiindcă mă va ține strâns de mână.

~Amin~