Vechi sau nou?
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de ioanraul in 29/12/2017
Motto: ""Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi."
Și a adăugat: "Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate."
Amin! Ap. 21:5.
A mai trecut un an... Un altul vine
Și timpul nu-și oprește mersul,
Că Cel ce-n mâna Lui toate le ține
A hotărât prin legile-I divine
Rostul a tot ce-nseamnă Universul.

Cel vechi s-a dus, cel nou acum sosește
Și omul se întreabă ușor nedumerit:
- Să fie adevărat că anul se înnoiește
Când omul, viața-n ani o socotește
Și cu fiecare an e mai îmbătrânit?

Nu-i nou când se înnoiește iar natura
Că-n fiecare an natura s-a înnoit;
Nu anul este nou - spune Scriptura
Că Dumnezeu așa i-a hotărât măsura
Și se repetă - în timp - la nesfârșit.

Așa a fost și e de la Creație încoace,
În desăvârșita Domnului lucrare:
Că toate câte-au fost se vor reface,
Și ce s-a făcut cândva, se va mai face,
Și nu-i nimica nou sub soare.

Chiar dacă-i un prilej de sărbătoare
Că am sfârșit cu bine un an greu,
Noi să avem deplină încredințare
Că orice înnoire, orișice schimbare
N-o face nimeni, numai Dumnezeu.

Dumnezeu e Cel ce poate să grăbească
Înnoirea în dumnezeiasca Sa lucrare;
Nu știm când Domnul are să-mplinească
Venirea Lui... Dar până să sosească
A mai lăsat un an de îndurare.

Când Domnul va veni - va fi răpirea,
Și El va face toate lucrurile noi;
Toate vor cunoaște atuncea înnoirea,
Și cerul, și pământul, și toată zidirea,
Iar noi vom ajunge acasă, înapoi.

Cu haine noi și albe fi-vom îmbrăcați,
Și-un nume nou și sfânt o să primim...
Toți copiii Lui... Aleși... Răscumpărați...
Vom fi oameni noi cu Domnul adunați
În slava cerescului Ierusalim.

Acolo, moarte n-o mai fi și nici poveri,
Nici geamăt, nici suspin, ca pe pământ,
Nici plâns amar, nici lacrimi, nici dureri,
Ci neprihănire și prea sfinte mângâieri,
Și pace... Și bucurie în Duhul Sfânt.

Pân-atunci să stăruim pe calea credinții,
Să nu ne potrivim acestui chip lumesc;
Să ne schimbăm mereu prin înnoirea minții
Ca să putem deosebi, în rând cu sfinții,
Voia cea bună a Tatălui ceresc. Amin!

Alba Iulia 29.12. 2017
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2134
  • Export PDF: 6
Opțiuni