Bătrân şi copil

Bătrânul se-aşează obosit, tăcut
Cu gândul la viaţa ce-a fost, a trecut,
Aruncă privirea la ani de copil
Cu-atingerea lor de flori şi zefir.

Simte-o mângîiere gingaşă pe frunte
Apoi buze calde cum vin să-l sărute,
Alinul cu pacea şi lipsa de teamă
În ele ascuns mirosul de mamă.

Apoi totul trece ca fulgerul nopţii
Răspândind lumina peste arcul bolţii:
Iubire şi ură, mândrie, putere,
Plăcere ascunsă în multă durere,

Trăiri, frământări pe drumuri ascunse
Altele-nălţate, în lumină puse,
Sufletul în negru mai puţin în alb
Simţind mai mult frigul decât soare cald.

Toate în tumult ca ape umflate
Ce mătură tot peste maluri sparte,
Fără de alin dar cu multă teamă,
Fără mângîieri şi miros de mamă.

Şi clipa venită de grea despărţire
Ce zguduie-n suflet fireasca iubire,
Care-a dus cu ea darul bucuriei
Şi din ochi a luat frumosul soţiei.

Bătrânul şezând, obosit, tăcut
Priveşte la viaţa ce-a fost, a trecut
Şi simte în anii cu-adânci radăcini
Atingeri de roze, atingeri de spini.
------------------------
Copilul aleargă şi râde în soare
Albul este-n ochi veşnică culoare,
Câmpul este verde sub cerul senin
Mângîiat mereu de blândul zefir.

Adoarme zâmbind sub sărut de mamă
Fără a avea simţirea de teamă,
Nu-l ştie ascuns în gândul cel bun
Şi-l va aminti când va fi bătrân.

Totul e un joc pe maluri de ape
Care curg domol şi mereu curate,
Sub glasul blândeţei ce-n şoaptă îl cheamă
În liniştea casei cu miros de mamă.

Priveşte o floare în câmpul cel verde
Dintre sute, mii doar pe ea o vede,
Şi-i spune timid, plin de bucurie:
„Când vom creşte mari îmi vei fi soţie”.

Apoi râde, fuge mirosind petale
În nări rămânând parfumul de floare
Care-n el, târziu, va putea să-vie
Iubirea ce-o dă frumoasa soţie.

Dureri, frământări toate-s neştiute
În ochii senini sub frageda frunte,
Tabloul din suflet e pictat în alb
C-un penel de raze dintr-un soare cald.

Copil fericit în grădina vieţii
Fără umbra lumii şi aburul ceţii,
Adunând lumină în sufletu-i bun
Să-i bucure anii când va fi bătrân.
--------------------
Bătrânul priveşte în urmă tăcut
Copilul şi viaţa cu-al ei început,
Cu dragostea mamei şi cea a soţiei
Care-a scris în el timpul bucuriei.

Copilul priveşte la viaţă râzând
Cu ochi fericiţi, cu gândul zburând
La ce e frumos şi îi pare bun
Până-n timpu-n care şi el e bătrân.