Părinte drag, Tată etern
Vin Domne, să Îți mulțumesc;
La picioare-Ți mă proștern
Și înaintea Ta aștern
Tot ce sunt eu și ce doresc!
Iată că anul s-a `noit!
-Motiv bun de mulțumire-
Pentru că eu n-aș fi trecut,
Nicicum nu aș fi reușit,
Dacă Tu, nu-mi erai Mire!
Cu Tine Doamne, fac de toate
Pentru că Tu ești Cel ce-mi dai:
Putere și sănătate,
M-ajuți în dificultate,
Milă și-ndurare ai.
De am un vis, mi-l împlinești,
Dacă îmi este de folos;
Nu merit, dar Tu mă iubești
Și-n orice loc mă însoțești
Și mă ridici de-s căzut jos.
Și-n prima zi din accest an
Îngenunchez `naintea Ta;
Mărturisesc că sunt profan
Dar Doamne, Tu-mi ești Suveran
Și știu că mă vei ajuta,
Ca să pășesc biruitor
În noul an ce am intrat!
Cu min` vei fi `ngăduitor
Dându-mi un bun Sfătuitor
Care-mi va sta alăturea,
Ca să mă-ndrume-n tot ce fac!
În Harul Tău nemăsurat
M-ajuți să stau netulburat
Și să mă simt revigorat
Și-n totul reechilibrat!
Te laud și Te preamăresc
Dar cuvintele-s puține;
În nici un fel nu reușesc
Să spun ce simt sau ce doresc;
La mulți ani Doamne, cu Tine!
Adinuța Nanau
01. 01. 2018 Răcășdia CS