Ce e viața trecătoare,
Care-i scopul ei suprem?
Să trăim tot în ospețe,
Să mâncăm cu toți să bem?

Ce e viața o enigmă,
Lucru greu de tâlcuit?
De ce soare de ce lună,
De ce-s stelele, infinit?

De ce, de ce o întâmplare,
A făcut să fie lună?
Cum cunoaște orce vreme,
Soarele când să apună?

Ce mister le ține toate,
Astrele pe cer să steie?
Omule ridică ochii,
Meditează printre ele.

Cine ți-a făcut ființa,
Chip frumos și înțelept?
Cine a facut să bată,
Inima în orice piept?

Oare nu acesta-i Domnul,
Minunat și înțelept?
Când din lut a facut omul,
Cu iubire și respect.

Să-i descopere natura,
Mărețului Dumnezeu,
Ca să știe toată lumea,
Cât de mare-i harul Său.

Omule să ști acsultă,
Azi ești pus la încercare,
Să se știe să cunoască,
Ce faptură-i fiecare.

Caracterul Său Divin,
Pocăință și regret?
Sau o inimă-npietrită,
Purtăm azi cu toți în piept.

Ce urmăm și care-i scopul,
Ce dorințe ard în noi?
Să trăim aici păcatul,
Și să facem ce vrem noi?

Vreau să ști că azi Cuvântul,
Care a creat natura,
Care a facut să fie,
Astre, soarele și luna.

E acelaș ce vorbește,
Prin Scriptură prin Cuvânt,
Poruncește cu tărie,
Dumnezeul nostru sfânt.

Omule te pocăiește! ! !
Ca să poți primi cununa,
Premiul care dăinuiește,
Sus în cer pe todeauna.

Pocăința este calea,
Care duce la Hristos,
Ce așteaptă să ofere,
Har și pace bucuros.

Amin.