Din har și din dreptate

Din vremi când timpul se-ntorcea pe-al său hotar
Ajunge pân’ la noi bine păstrată
O judecată de dreptate și de har
Despre doi fii și despre a lor tată.

Perechi fugeau pe deal aprinse raze
Iar soarele-n apus timid se retrăgea
Lăsând în urmă liniștea în oaze
Și-un tată ce-naintea celor doi mergea.

Dar gândul bun ce-l are tatăl pentru fii
E-ntunecat de o privire rece:
-Să-mparți aștept, să pui un semn și între vii.
Și cel mai mic e hotărât să plece.

Destul de bine se vedea din vatră
Pân’ la colină drumul străbătut târziu
Și pas cu pas spre inimă se poartă
Durerea tare grea că s-a pierdut un fiu.

Și câte anotimpuri au trecut
Cu zile calde, reci și nopți târzii
Nădăjduiesc, privesc și-aștept tăcut
Să te întorci copile, să revii.

Și umilit de cei ce au rămas
Pornește gândul lui spre-un țărm străin
Iar fiul ce-a ajuns în greu impas
Găsește-n minte-al tatălui suspin.

Și-atras de o chemare strămoșească
Spre vechea casă merge-ncrezător
E mulțumit doar oile să pască
Iar tatăl e umplut în al lui dor.

Dar fratele mai mare vede rău
Ospățul ce s-a dat de regăsire.
-Dar tată, fiul ăsta, fiul tău,
A dus avere multă la pieire.

De câte ori nu s-a-ntâmplat în lume
Când fiii s-au întors din depărtări
Dar frați mai mari cu suflete meschine
Au omorât și tată și-așteptări.

Iubit creștin ce ții de-a ta dreptate
Și binecuvântări numai prin har
Să fii atent la ale tale fapte
Să n-ai tu alergarea în zadar.

Căci a-Împărăției lege spune
Măsura ce o porți în calea ta
Va fi o zi când luată de la tine
La judecată-n fața ta va sta.

Și ne-ncetat în har de vrei să crești
Cu mâinile spre ceruri ridicate
Nu poți să stai, și-atât doar să primești
Ci-n bucurie dă-le mai departe.

Grigore Hurdubae